„Desparte-te dar de mine!”

"Să nu fie sfadă între mine şi tine, între păstorii mei şi păstorii tăi, căci suntem fraţi. Iată, nu e oare tot pământul înaintea ta? Desparte-te dar de mine! Şi de vei apuca tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; iar de vei apuca tu la dreapta, eu voi apuca la stânga". (Facere 13, 8-9)

Iată un verset în care putem învăța cum să ne rezolvăm conflictele într-un mod pașnic. De multe ori avem dreptate ambele părți implicate într-o situație. Și atunci, calea despărțirii este modalitatea prin care putem păstra pacea. Nu toate relațiile sunt făcute să dureze veșnic, chiar dacă este vorba despre frați. Uneori, a merge fiecare pe calea sa, în vreme ce îl păstrezi pe celălalt în rugăciune, poate fi alegerea cea mai potrivită.

Îmi place că în Biblie putem găsi îndrumare pentru orice nedumerire cu care ne confruntăm. Cineva a mai trecut pe acolo și mă poate învăța cum să fac.

{Versetul săptămânii}: ”Să te binecuvânteze Domnul și să te păzească...”

Binecuvântarea mea preferată din Vechiul Testament. 😊 Cartea Numerilor a fost scrisă de Moise, în perioada 1420-1220 ÎHr. În această carte este prezentată călătoria lui Israel de la Muntele Sinai până la granița Canaanului, precum și pregătirea israeliților de a intra în Țara Făgăduinței. Din cauza necredinței și a păcatului, nu le-a fost permis de Dumnezeu să-și însușească moștenirea făgăduită, ci au rămas rătăcitori încă patruzeci de ani, la sfârșitul cărora au fost pregătiți să intre în Canaan, de această dată dispuși să asculte de poruncile lui Dumnezeu.  Binecuvântarea pe care o citim și în acest verset ne arată că în ciuda necredinței oamenilor, Dumnezeu a rămas întotdeauna credincios cuvântului Său, călăuzind poporul chiar și în acele timpuri grele și acoperindu-i nevoile.

{Versetul săptămânii}: Oare cine este acesta, că poruncește și vânturilor, și apei, și-L ascultă?

 
„Unii dintre filosofii păgâni au scris despre scopul vieții omenești și au ajuns la diferite concepții despre scopul ei. Unii au definit că scopul vieții este știința; alții că scopul vieții este lucrarea practică; alții că scopul vieții este a te folosi în chip diferit de viață și de trup; iar cei care trăiesc ca dobitoacele au definit că scopul vieții este plăcerea. Pentru noi, scopul vieții, în vederea căruia facem totul și spre care ne grăbim, este fericita viețuire în veacul ce va să fie. Iar aceasta se împlinește în a ne lăsa stăpâniți de Dumnezeu. Ceva mai bun decât aceasta nici cu gândul n-ar putea fi descoperit de firea cea rațională, de om.” (Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul XLVIII, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, p. 309)

{Versetul săptămânii}: „Eu voi deschide gura ta și te voi învăța ce să grăiești”

Aceste versete în aduc aminte de cele din Evanghelia după Luca, de la capitolul al 2-lea, când îi întărește pe ucenici spunându-le: „Nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi răspunde, sau ce veţi zice, că Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela, ce trebuie să spuneţi.” (Luca 12, 11-12) Sfântul Ioan Gură de Aur precizează în omiliile sale: ”Tu, însă, minunează-te de ucenicii Domnului, că îndată ce au auzit pe Domnul spunându-le: Nu vă îngrijiți, au crezut, au ascultat și nimic din cele înfricoșătoare nu i-a spăimântat. Iar dacă spui că Domnul le-a dat destulă mângâiere prin cuvintele: Duhul Tatălui nostru va fi Cel Ce grăiește, apoi, tocmai pentru aceasta mai cu seamă mă minunez de ei că nu s-au îndoit, nici n-au cerut Domnului să-i scape de chinuri și de suferințe. Și aveau să le sufere nu doi sau trei ani, ci toată viața lor. Că asta a vrut să spună Domnul, când le-a zis: Iar cel care va răbda până la sfârșit, acela se va mântui (Matei 10, 22). Domnul vrea ca faptele mari săvârșite de apostoli să nu fie numai opera Lui, ci și a ucenicilor Săi.” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXIII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 413)”

Cât de minunat este Domnul!

Doar să credem că dacă ne cheamă la ceva, El ne va da cuvânt cu putere!

{Versetul săptămânii}: „Şi a crezut Avram pe Domnul şi i s-a socotit aceasta ca dreptate.“

Acest fragment biblic consemnează aşa-zisa „îndreptăţire din credinţă“, după cum o numeşte Sfântul Ioan Gură de Aur, adică dreptatea cuvenită credincioşiei lui Avraam. Arătându-i patriarhului cerul înstelat, în toată măreţia sa, şi comparând cu acesta poporul al cărui strămoş va fi, cu toate că promisiunea este de departe mai presus de firea şi de rânduiala omenească, acum, când încă o dată Avraam dă dovadă de o credinţă puternică - „şi a crezut Avram...“ -, Dumnezeu, în bunătatea Sa, socoteşte aceasta „ca dreptate“, sau, după alte traduceri ale Sfintei Scripturi, „spre îndreptăţire“. Noţiunea de dreptate în acest caz nu trebuie înţeleasă doar ca o justă punere în balanţă a meritelor patriarhului cu răsplata cuvenită, ci dreptatea lui se constituie în încrederea că Dumnezeu răspunde la frământările sale. Un comentariu extrem de interesant la versetul de mai sus întâlnim într-o notă a Bibliei sau Sfintei Scripturi, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta. Aici aflăm că, pe baza acestui text, „Sfântul Apostol Pavel îşi va construi doctrina asupra îndreptăţirii prin credinţă (vezi Epistola către Romani, capitolul 4, versetele 3-5: „Căci, ce spune Scriptura? Şi «Avraam a crezut lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate». Celui care face fapte, nu i se socoteşte plata după har, ci după datorie; Iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credinţa lui i se socoteşte ca dreptate“ sau Epistola către Galateni, capitolul 3, versetele 5-7: „Deci Cel care vă dă vouă Duhul şi săvârşeşte minuni la voi, le face, oare, din faptele Legii, sau din ascultarea credinţei? Precum şi Avraam a crezut în Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate. Să ştiţi, deci, că cei ce sunt din credinţă, aceştia sunt fii ai lui Avraam.“), completată în Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov, capitolul 2, versetul 3 („Iar voi puneţi ochii pe cel care poartă haină strălucită şi-i ziceţi: Tu şezi bine aici, pe când săracului îi ziceţi: Tu stai acolo, în picioare, sau: Şezi jos, la picioarele mele“), cu observaţia că omul se îndreptăţeşte şi prin fapte. În Vechiul Testament, prin dreptate se înţelegea, în general, dreapta relaţie dintre om şi Dumnezeu ca parteneri de dialog şi legământ; supunerea omului faţă de Lege; totalitatea elementelor prin care un om putea fi socotit drept în faţa lui Dumnezeu. De vreme ce Avraam nu cunoaşte Legea (venită de abia prin Moise), dreptatea lui se constituie în încrederea că Dumnezeu Îşi va ţine făgăduinţa şi că-i va da ceea ce omeneşte pare imposibil. În ultimă instanţă - conform învăţăturii ortodoxe -, îndreptăţirea se obţine prin har“. (Lucian Apopei)

”Tu priveşti la necazuri şi la durere, ca să le iei în mâinile Tale”

Biblia Ortodoxa




Facere 21-22
Matei 8
Psalmi 9
Pilde 3, 1-6

Versetul zilei:

"Pentru ce a mâniat necredinciosul pe Dumnezeu? Că a zis în inima lui: Domnul nu va cerceta!". (Ps. 9, 33)

Domnul, ajutor la vremea potrivita

Biblia Ortodoxa



Facere 19-20
Matei 8
Psalmi 9
Pilde 2, 16-22

Versetul zilei:

"Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne!". (Ps. 9, 10)