Ioan 4, 1-42

Biblia Ortodoxa
In fragmentul pe care il citim astazi, o intalnim pe femeia samarineanca. Una dintre persoanele care ne invata cel mai mult ca Dumnezeu exista si in inimile celor mai pacatosi.
Dar il las pe Parintele Cleopa sa vorbeasca despre ea:

"Să vedem cine era această femeie şi cum a fost cîştigată de Mîntuitorul pentru Împărăţia Cerurilor. Samarineanca, şi toţi locuitorii din provincia Samaria, făceau parte dintr-un fel de sectă a Vechiului Testament, separîndu-se de templul din Ierusalim şi respectînd numai primele cinci cărţi ale lui Moise. De aceea, între iudei şi samarineni era o veche duşmănie, încît nici nu vorbeau unii cu alţii. De aceea a şi refuzat să-I dea apă Mîntuitorului însetat, care i-a zis: Dă-Mi să beau! Pe lîngă credinţa ei rea, samarineanca era şi o femeie păcătoasă, căci trăise mai înainte cu cinci bărbaţi în desfrînare şi acum avea al şaselea bărbat. Însă, cu toate că era eretică în credinţă şi desfrînată în fapte, ea aştepta venirea Mîntuitorului în lume, era însetată de "apa vie" a credinţei în Hristos şi se interesa cum să se roage cu adevărat lui Dumnezeu.

Să vedem acum în ce fel a vînat la credinţă pe samarineanca aceasta păgînă şi păcătoasă.

Mai întîi, Domnul i-a făgăduit femeii "apa cea vie", adică învăţătura Sfintei Evanghelii. Şi după ce femeia a crezut în puterea mîntuitoare a Evangheliei, îi zice Mîntuitorului cu glas smerit şi rugător: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez (Ioan 4, 15). Astfel, cuvintele Domnului, atingîndu-se ca o săgeată de inima samarinencii, i-au deşteptat credinţa în suflet. Dar pentru mîntuirea ei nu era de ajuns numai credinţa dreaptă în Dumnezeu. Îi mai trebuia şi fapta bună, căci credinţa, dacă nu are fapte, este moartă (Iacob 2, 17). Şi cum a întors Domnul inima femeii păcătoase în smerenie şi în căinţa păcatelor? Prin mărturisire. Prin cîteva cuvinte, cu multă iscusinţă duhovnicească, Mîntuitorul i-a îndemnat conştiinţa să-şi mărturisească singură păcatele. Căci după ce i-a zis femeii: "Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici", samarineanca a mărturisit: "Nu am bărbat". Adică sînt o femeie păcătoasă. Am trăit în desfrînare cu cinci bărbaţi şi acum trăiesc în fărădelegi cu altul!

Vedeţi cum vînează Hristos sufletele noastre pe calea mîntuirii? Vedeţi cît de mare este puterea spovedaniei? Nu ne cere Mîntuitorul decît două virtuţi principale: credinţă tare în Dumnezeu, şi pocăinţă, adică mărturisirea păcatelor noastre cu căinţă şi înnoirea vieţii prin fapte bune. Pe amîndouă acestea le-a îndeplinit femeia samarineancă, căci a crezut că Hristos este Mesia, Mîntuitorul lumii, şi-a recunoscut păcatele şi a cerut "apa cea vie", adică botezul creştin, harul Duhului Sfînt şi învăţarea Evangheliei. Dar nu s-a oprit aici, ci a căutat să adauge şi o altă faptă bună, obligatorie pentru noi toţi, pentru fiecare creştin, adică mărturisirea Evangheliei lui Hristos. Căci, fugind în familie şi în satul natal, în cetatea ei, Sihar, umbla pe toate uliţele şi striga în auzul tuturor: Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate cîte am făcut. Nu cumva acesta este Hristosul? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El (Ioan 4, 29-30)."

Citind aceasta predica, mi-am adus aminte despre un alt "vanat" de-al Mantuitorului: vamesul Zaheu, cel care, la fel ca si femeia samarineanca, era insetat de acea bogatie care avea sa-i potoleasca dorul sufletului, despre care am auzit o predica exceptionala.

De asemenea, mi-am adus aminte de faptul ca aceasta femeie a devenit Sfanta mucenita Fotini, despre a carei viata am citit aici