marți, 6 mai 2008

RUT

Biblia Ortodoxa

  • Cartea Rut este lectia care ne arata ca binecuvantare divina se revarsa asupra oricarei persoane sau natiuni care se intoarce spre Dumnezeu
***
Considerata drept o perla a literaturii ebraice clasice, cartea Rut surprinde un crampei din viata linistita a unei familii israelite ce contrasteaza uimitor cu contextul vietii sociale din perioada judecatorilor, marcata de razboaie interminabile. Intr-o vreme, cartea era considerata ca al treilea adaos la cartea Judecatorilor. Motivatia este justificata de momentele actiunii relatate ca si de contributia ei la prezentarea descendentei lui David. In contrast evident cu cartea Judecatorii, in cartea Rutni se prezinta un segment minor din societatea israelita care ducea o viata linistita si normala in sensul ca in pofida unui declin fara precedent al religiei monoteiste si odata cu acesta al vietii morale, se mentinea totusi constiinta treaza la anumite persoane in cele ce priveau credinta stramoseasca si preceptele Legii mozaice.
Ideea centrala a cartii este aceea ca Dumnezeu nu poarta de grija numai poporului ales, in ansamblul sau, ci ii ocroteste cu acelasi interes si iubire pe cei mai umili dintre fiii lui Israel, mai cu seama cand dovedesc prin faptele lor atasament fata de poruncile divine, ca si pe cei de alte neamuri.
Concluzia din cartea Rut este ca, spre deosebire de cartea Judecatorii, ce tine sa precizeze ca incercarile venite peste poporul ales au avut cauza primara in indepartarea de poruncile Sale, binecuvantare divina se revarsa asupra oricarei persoane sau natiuni care se intoarce spre Dumnezeu. (fragmente din cartea Asteptand mantuirea, scrisa de pr. Petre Semen, aparuta la Editura Trinitas, Iasi in anul 2000)

0 comentarii: