duminică, 3 ianuarie 2016

La ce ne cheama Dumnezeu?

Pornind de la titlul postarii anterioare, am vrut sa va ofer cateva randuri si despre chemarea personala pe care o face Dumnezeu fiecarui om. Ma folosesc in acest sens de cuvintele parintelui Stelian Tofana, publicate in ziarul Lumina.

”Chemarea lui Dumnezeu la ucenicie este adresată tuturor, deopotrivă: mari și mici, tineri și vârstnici, bogați sau săraci, învățați sau neînvățați. Important este să o auzim și să o percepem.

  1. Să știți că chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri și cu multe intenții sau planuri dumnezeiești. Uneori Dumnezeu cheamă la Sine pe toți, global, când zice: „Întoarceți‑vă către Mine și veți fi mântuiți, voi cei ce locuiți cele mai îndepărtate meleaguri ale pământului. Eu sunt Dumnezeu tare și nu este altul ca Mine” (Is. 45, 22). 
  2. În alte locuri, vedem cum Dumnezeu îi cheamă în mod deosebit pe cei păcătoși. Iisus exclamă: „N‑am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință” (Mc. 2, 17; Lc. 5, 32). 
  3. Iisus are însă și o chemare specială, mai ales pentru cei necăjiți, oropsiți, părăsiți de toți, atunci când zice: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împo­vă­rați și Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. 11, 28).
Dar poate vă întrebați: la ce ne cheamă Dumnezeu? Aș dori să răspund la această întrebare tot cu cuvintele Sfintei Scripturi: 
  • Dumnezeu ne cheamă la împăcare cu El (Is. 27, 5; II Cor. 5, 20), pentru că mulți suntem în­vrăj­biți cu El; 
  • Dumnezeu ne chea­mă la sfințenie (Rom. 1, 7; 1 Cor. 1, 2; 1 Tes. 4, 7; 1 Pet. 1, 15), pentru că mulți suntem în păcate, și încă nu ușoare;
  • Dumnezeu ne cheamă de la întuneric la lumină (F.Ap. 26, 18; 1 Pet. 2, 9), și aceasta pentru că, pentru mulți, viața e o beznă; 
  • Dumnezeu ne cheamă din moarte la viață (In. 5, 24), pentru că mulți sunt morți, deși sunt vii; 
  • Dumnezeu ne cheamă la pace (1 Cor. 7, 15; Col. 3, 15), pentru că, vai, câtă neliniște este în sufletele multor oameni, și câte războaie între popoare! 
  • Dumnezeu ne cheamă la cuminecarea cu Hristos (1 Cor. 1, 9), pentru că mulți trăiesc departe de El etc. 
Iată la câte fericiri și bunătăți ne cheamă Dumnezeu! Oare cât de mult trebuie să‑L iubim și să‑L ascultăm pentru a dobândi atâtea nenumărate bu­nă­tăți și fericiri la care El ne chea­mă, din a lui nemărginită mil­ă și bunătate fără asemănare?!

Să nu uităm nici o clipă că nu este om care să nu aibă pe pământ o chemare dumnezeiască. Însăși nașterea noastră trupească, adică chemarea din neexis­ten­ță la viață, este o chemare a lui Dumnezeu, căci nimeni nu se naște fără voia și pronia Lui. 
Apoi, fiecare om este chemat, sau rânduit de sus, să aibă un rol, o menire în viață: să lucreze cu mâinile sau cu mintea, să învețe și să educe oameni, să îngrijească pe bolnavi, să conducă popoare, să facă opere de binefacere, să slujească într‑un fel sau altul societatea în care trăiește. 
De aceea, întrebarea la care să medităm noi toți este: am răspuns chemării de sus? Și dacă am răspuns, cum am răspuns? Te poți numi tu, iubite creștin, un ucenic al lui Iisus? L‑ai urmat când I‑ai auzit vocea în atâtea momente din viața ta?”

1 comentarii:

UnoNessunoCentomila spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.