vineri, 8 ianuarie 2021

„Desparte-te dar de mine!”


"Să nu fie sfadă între mine şi tine, între păstorii mei şi păstorii tăi, căci suntem fraţi. Iată, nu e oare tot pământul înaintea ta? Desparte-te dar de mine! Şi de vei apuca tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; iar de vei apuca tu la dreapta, eu voi apuca la stânga". (Facere 13, 8-9)

Iată un verset în care putem învăța cum să ne rezolvăm conflictele într-un mod pașnic. De multe ori avem dreptate ambele părți implicate într-o situație. Și atunci, calea despărțirii este modalitatea prin care putem păstra pacea. Nu toate relațiile sunt făcute să dureze veșnic, chiar dacă este vorba despre frați. Uneori, a merge fiecare pe calea sa, în vreme ce îl păstrezi pe celălalt în rugăciune, poate fi alegerea cea mai potrivită.

Îmi place că în Biblie putem găsi îndrumare pentru orice nedumerire cu care ne confruntăm. Cineva a mai trecut pe acolo și mă poate învăța cum să fac.




0 comentarii: